Socrate

De cele mai multe ori, era dispreţuit şi luat în râs, dar îndura cu răbdare această purtare proastă; odată chiar cineva se miră foarte că primise liniştit o lovitură de picior, iar el spuse: “Dacă un măgar m-ar fi lovit cu copita, l-aş fi dat în judecată?”

Alcibiade i-a oferit odată un loc mare ca să-şi zidească o casă; dar Socrate îi spuse: “Să zicem c-aş avea nevoie de o pereche de încălţăminte şi că tu mi-ai dărui o piele întreagă; nu m-aş face de râs primind-o?”

Adesea, când privea la mulţimea de mărfuri expuse spre vânzare în piaţă, îşi spunea singur: “Câte lucruri de care eu nu am nevoie există!”

Era aşa de ordonat în felul lui de viaţă, încât de mai multe ori, când a izbucnit ciuma în Atena, el rămase singurul neatins de boală.

Avea obiceiul să spună că-i place cel mai mult mâncarea care are nevoie de cât mai puţine garnituri şi băutura care nu-i deschide pofta pentru alta; că, având cele mai puţine nevoi, este cel mai apropiat de zei.

El a invitat odată nişte oameni bogaţi şi Xantipei îi era ruşine cu masa ei: “Fii pe pace, îi spuse el, dacă-s oameni cumpătaţi se vor mulţumi cu atât, iar dacă-s oameni de nimica nu ne vom necăji pentru ei.”

Aceluia care i-a spus: “Atenienii te-au osândit la moarte”, el i-a răspuns: “Şi pe ei natura i-a osândit la fel!” Soţiei, lui care se tânguia: “Mori pe nedrept!” îi spuse: “Nu cumva ai fi vrut să mor pe drept?” Înainte de a bea cucuta, Apollodoros îi oferi o haină frumoasă, ca să moară îmbrăcat cu ea. “Cum aşa – îi zise Socrate – haina mea a fost destul de bună cât am trăit, şi acum nu-i bună ca să mor?”

Spunea că a trăit cu o femeie aspră, aşa cum unor călăreţi le plac caii focoşi, dar “întocmai cum aceştia, după ce-i domolesc, pot uşor să-i stăpânească pe ceilalţi, tot aşa şi eu, obişnuindu-mă cu Xantipa, voi învăţa să mă comport cu ceilalţi oameni”.