Proverbe despre desertaciune

• Zgârciţii adună ca şi când ar trăi veşnic; risipitorii risipesc ca şi când ar trebui să moară. (Aristotel)
• Recunoştinţa îmbătrâneşte repede. (Aristotel)
• Cel care se gândeşte la natura lucrurilor, la varietatea vieţii, la slăbiciunea omenească, nu jeleşte când se gândeşte la ele, ci tocmai atunci el este într-adevăr filozof. (Cicero)
• Cei fără minte năzuiesc spre ceea ce nu-i şi risipesc cele prezente, chiar dacă sunt mai de valoare decât cele dispărute. (Democrit)
• Este vătămător să vrei să placi vecinilor tăi. – căci această dorinţă te poate aduce la abdicări de la principiile tale mai înalte sau la fapte şi declaraţii lipsite de sinceritate. Voinţa de a plăcea este o slăbiciune şi, ca atare, te poate împinge către tranzacţia laşă şi către minciună. Eşti, oare, un copil răsfăţat pentru a avea nevoie de admiraţia altora? Nu poţi rămâne tu însuţi? (Democrit)
• Dacă vrei să faci bogat pe cineva, nu-i spori averea, ci ia-i din dorinţe. (Epicur)
• Adevărul şi înţelepciunea constau în nuanţe. (Ernest Renan)
• Dezbinare nu va înceta niciodată în oraşele oamenilor. (Euripides)
• Fiind din naştere sortit ţărânei, de ce înalţi pe pământul acesta palate măreţe? (Farid ud-Dîn ’Attar)
• Dacă fericirea ar consta în plăcerile trupeşti, am spune că boii sunt fericiţi când găsesc de mâncat năut. (Heraclit din Efes)
• Măgarii preferă paiele, aurului. (Heraclit din Efes)
• Cât de nesăbuit este omul care, dispreţuind ceea ce se află lângă el, va căuta ceea ce este departe de el! (Hesiod)
• O, grijile oamenilor! O, câtă deşertăciune este în lucruri! (Lucilius)
• Cât timp lipseşte lucrul pe care îl dorim, ni se pare că le întrece pe celelalte; apoi, după ce l-am dobândit, dorim altceva; şi aceeaşi sete îi stăpâneşte pe acei care năzuiesc necontenit în viaţă. (Lucretius)
• Să nu mi se întâmple ce doresc, ci ceea ce-mi este de folos. (Menander)
• Dintre toate lucrurile cea mai plăcută este noutatea. (Ovidius)
• Omul este visul unei umbre. (Pindarus)
• Nu căuta să(-ţi) sporeşti averea, ci să(-ţi) reduci dorinţa. (Plato)
• Eu văd că noi toţi, câţi trăim, nu suntem decât nişte imagini sau o umbră uşoară. (Sophocles)
• Îmi dau seama că nu suntem altceva decât fantome sau uşoare umbre, noi ce trăim pe pământul acesta. (Sofocle)
• Pentru oameni nu există nimic care să dureze: nici noaptea înstelată, nici nenorocirile, nici bogăţia; totul s-a spulberat într-o bună-zi. (Sofocle)
• Pe cine îl favorizează norocul prea mult pe acela îl şi prosteşte. (Syrus)
• Norocul e de sticlă: se sparge (tocmai) când străluceşte. (Syrus)
• Cine are cel mai mult? Cel care doreşte cel mai puţin. (Syrus)
• Aceea la care mă gândesc mereu mă dispreţuieşte; în schimb ea iubeşte pe altul, iar acela e îndrăgostit de alta, şi din pricina mea suferă alta. S-o ia naiba şi pe aceea şi pe acela şi dragostea şi pe asta şi pe mine. (Bhartrhari)
• Când toate dorinţele care se aflau în inima sa încetează, atunci muritorul devine nemuritor şi dobândeşte pe Brahma (încă fiind) aici (pe pământ). Când toate legăturile inimii din viaţa aceasta sunt rupte, atunci muritorul devine nemuritor. (Katha-Upanişad)
• Cei fără minte umblă după dorinţele (pentru lucrurile) din afară; de aceea cad în mrejele întinse ale Morţii. Dar cei înţelepţi, cunoscând ce-i nemurirea, nu caută ceva statornic printre lucrurile nestatornice aici pe pământ. (Katha-Upanişad)
• Tinereţea, averea, domnia şi lipsa de judecată pricinuiesc pagubă fiecare din ele singure; cu atât mai mult când sunt toate patru laolaltă. (Hitopadeca)
• În această viaţă plină de mizerii ce durere mai mare decât aceea că dorinţele nici nu se realizează nici nu încetează. (Hitopadeca)
• Adu-ţi aminte statornic de nestatornicia (lucrurilor). (Hitopadeca)
• Şi mintea celui foarte inteligent se pierde din cauza necontenitei preocupări privitoare la sare, unt, ulei, orez, haine şi lemne. (Pancatantra)
• Cine priveşte pe femeia altuia ca pe mama sa, averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe toate fiinţele ca pe sine însuşi: acela este înţelept. (Pancatantra)
• Cum se întâlnesc două lemne pe un ocean şi, după ce stau câtva timp împreună, se despart: tot astfel soţia, copiii, prietenii şi lucrurile, după ce se adună, se despart. Plecarea lor e sigură . (Ramayana)
• Aşa trece gloria lumii (Sic transit gloria mundi : cuvinte adresate papilor, la încoronarea lor, arătându-li-se cum se mistuie o flacără deasupra capetelor lor, pentru a le aminti caracterul trecător al puterii omeneşti şi pentru a domoli orgoliul puterii).
• Darurile mari ale norocului sunt precare şi ceea ce-i prea strălucit nu e fără risc; orice situaţie înaltă în viaţa omenească e nesigură, căci o răstoarnă timpul sau invidia, atunci când cineva atinge culmea prosperităţii. Mijlocia în toate este mai sigură, prin faptul că cineva nu are un loc umil din partea norocului, dar nici un loc prea înalt; căci, dacă se întâmplă să cadă mai de jos, el îşi ascunde mai uşor nenorocirea; pe când la ceea ce-i mare şi căderea e mare; pentru că invidia se înverşunează contra celui ilustru şi caută să răstoarne pe aceia pe care-i înalţă norocul. (Fragm. anonime)
• Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina. (A. De Exupery)
• Dobândirea minunatelor mijloace de producţie n-a adus libertatea, ci grija şi foametea. (Albert Einstein)
• Omul… sărman copil al îndoielii şi al morţii, a cărui speranţă e clădită pe trestii. (Byron)
• Alte măşti, aceiaşi piesă, / Alte guri, aceiaşi gamă, / Amăgit atât de-adese / Nu spera şi nu ai teamă. (Eminescu)
• Zică toţi ce vor să zică, / Treacă-n lume cine-o trece; / Ca să nu-ndrăgeşti nimică, / Tu rămâi la toate rece. (Eminescu)
• Ca un cântec de sirenă, / Lumea-ntinde lucii mreje; / Ca să schimbe-actori în scenă, / Te momeşte în vîrteje; / Tu pe-alături te strecoară, / Nu băga nici chiar de seamă, / Din cărarea ta afară / De te-ndeamnă, de te cheamă. (Eminescu)
• Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/ În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/ Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,/ Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată. (Eminescu)
• De ce şi-ar iubi omul lanţurile, chiar de-ar fi făcute din aur. (Francis Bacon)
• Dacă ceva de preţ şi de neînlocuit dispare, avem impresia că ne-am trezit dintr-un vis. (Hermann Hesse)
• Cel care într-o bună zi ştie să renunţe cu hotărâre sau la un nume mare sau la o mare autoritate sau la o mare situaţie, se liberează într-o clipă de multe necazuri, de multe vegheri şi uneori de multe nelegiuiri. (La Bruyere)
• Nu aştepta prea mult de la alţii. Adesea ne dezamăgim pe noi înşine; de aceea trebuie să ne aşteptăm să fim dezamăgiţi de alţii. (Lubbock)
• Cei mai aleşi dintre oameni se lasă conduşi în viaţă de-un ideal născut din ei înşişi: sunt ca orbii, care se lasă purtaţi de mână de copii lor. (Lucian Blaga)
• Eu nu cred că împărţirea în partide a adus vreodată vreun bine; dimpotrivă, este inevitabil ca atunci când duşmanul se apropie cetăţile dezbinate să piară deodată, fiindcă totdeauna partea mai slabă se va alipi de forţele externe, iar cealaltă nu va putea să reziste. (Machiavelli)
• Singurătatea este preţul pe care trebuie să-l plătim că ne-am născut în această perioadă modernă, atât de plină de libertate, de independenţă şi de propriul nostru egoism. (Natsume Soseki)
• Solomon şi Iov au cunoscut cel mai bine mizeria omului şi au vorbit cel mai bine despre ea: unul cel mai fericit, iar celălalt cel mai nefericit; unul cunoscând din experienţă deşertăciunea plăcerilor, celălalt realitatea durerii. (Pascal)
• Singurul lucru care ne consolează de mizeriile noastre este distracţia; şi totuşi ea este cea mai mare dintre mizeriile noastre. Căci aceasta este ceea ce ne împiedică mai ales să ne gândim la noi şi ne face să ne pierdem pe nesimţite. Fără ea ne-am afla în plictiseală şi aceasta ne-ar împinge să căutăm un mijloc mai solid de a ieşi din ea. Dar distracţia ne amăgeşte şi face ca să sosim pe nesimţite la moarte. (Pascal)
• Fericirea omului, aici pe pământ, nu-i decât o stare negativă, întrucât trebuie s-o măsurăm prin cantitatea mai mică de rele pe care le suferă. (Rousseau)
• Pentru a căuta o fericire imaginară, ne pricinuim mii de rele adevărate. (Rousseau)
• Onorurile şi bogăţia schimbă caracterul oamenilor. (Scott)
• Lumea aceasta, teatru de orgoliu şi de rătăcire, este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire. (Voltaire)