Mânie, blândeţe - proverbe si citate

Cel cu înfăţişare blândă poate fi alăptat chiar de o leoaică. (arab)
Vorbele blânde sunt cătuşe pentru inimi. (arab)
Dacă taci, îţi vei putea stăpâni mânia. (arab)
S-ar putea să ai un frate care nu este născut de mama ta. (arab)
Băţul e arma celui slab. (arab)
Începutul mâniei este nebunia iar sfârşitul ei e regretul. (arab)
Am repezit securea asupra arborelui, iar el a zis: “Loveşte, coada securii e din mine!” (arab)
Ura distruge cetatea. (armean)
După o mare ură va rămâne întotdeauna o ură mică. (chinez)
A reuşi să-ţi stăpâneşti un moment de mânie înseamnă a-ţi scuti un secol de remuşcări. (chinez)
Cine se răzbună pentru un mic afront, va avea parte de unul mai mare. (chinez)
Apa nu stă pe munţi nici răzbunarea într-o inimă mare. (chinez)
Omul stăpân pe sine n-are nevoie de alt stăpân. (chinez)
A-ţi stăpâni o clipă de mânie înseamnă a evita un secol de regrete. (chinez)
A ierta duşmanul nu e fapta unei firi slabe! (chinez)
Cine ştie să-şi stăpânească inima posedă plinirea tuturor învăţăturilor. (egiptean)
Cine vrea să fie înţelept să imite lemnul de santal care parfumează securea care-l răpune. (indian)
Arborele adăposteşte sub frunzele sale omul care îl va doborî. (indian)
E greu să mai strângi la loc apa vărsată. (indochina)
Ceaiul şi orezul reci sunt acceptabile; insuportabil este privirea şi cuvântul rece. (japonez)
Chipul binevoitor este cheia pentru uşile închise. (persan)
O mână blândă conduce elefantul cu un fir de păr. (persan)
Prea multă severitate produce ură. (persan)
Cu blândeţea scoţi şi şarpele din gaura lui. (persan)
Tigrul se îmblânzeşte cu mângâieri nu cu băţul. (persan)
Gâlceava e ca mărul încărcat cu fructe: cum îl scuturi, cum îţi cad merele în cap. (persan)
Tirania se întoarce asupra copiilor tiranului. (persan)
Mânia de seară să o laşi pe dimineaţă. (român)
Omul, la mânie, cade-n nebunie. (român)
Biruieşti mânia când taci. (român)
Ascultă şi nu te mânia, ca să te poţi îndrepta. (român)
Degrabă să asculţi, târziu să grăieşti. Şi la mânie cu totul să zăboveşti. (român)
Când în mânie te afli, opreşte-te din orice lucru. (român)
Mânia cu nimic altceva se potoleşte, decât cu îndelunga răbdare. (român)
Nu supăra mai mult pe cel în mânie căzut, că mai rău se înverşunează, ca focul când îl zgândări. (român)
Pe cel furios în mânie, lesne îl supui, când dulce vei grăi lui, când vei tăcea de tot sau când vei fugi dinaintea lui. (român)
Omul vesel este ca soarele: luminează acolo unde intră. (turc)
Stăpânul prea aspru are sclavi nesupuşi. (turc)
Sângele nu se spală cu sânge ci cu apă. (turc)
O faţă surâzătoare este ca un fistic înflorit. (turc)
Omul încântător răspândeşte florile în afară şi păstrează ghimpii pentru el . (turc)
Omul politicos învaţă politeţea de la cel care nu o are. (turc)
Blândeţea cuvintelor rostite la timpul potrivit a câştigat acolo unde violenţa ar fi pierdut. (Apollonios din Rhodos)
Oricine poate fi mânios, căci e lucru uşor; dar să te mânii pe persoana indicată, în gradul potrivit, la timpul potrivit, pentru pricina potrivită şi în felul potrivit – aceasta nu se află în puterea oricui şi nici nu e uşor. (Aristotel)
Există două lucruri contrare deliberării înţelepte: graba şi mânia. (Diodorus din Atena)
Violenţa generează de obicei violenţă. (Eschil)
Cel ce loveşte va fi lovit, cel ce ucide va ispăşi. (Eschil)
Mânia este o scurtă nebunie. (Horatius)
Binefacerile înfăptuite fără întârziere sunt cele mai binevenite. Orice binefacere târzie devine inutilă şi nu-şi mai justifică numele. (Lucian)
Fii bun chiar cu un om răuvoitor; este preferabil să astupi botul câinelui cu o îmbucătură. (Muslah-al-Din Saadi)
Darurile cuceresc pe oameni şi pe zei. Până şi Jupiter este împăcat prin daruri. (Ovidius)
O dispoziţie sufletească bună într-o situaţie rea face ca răul să fie pe jumătate. (Plautus)
Armele stârnesc armele. (Plinius)
Dorinţa greu de înfrânat prin (însăşi) natura (ei) devine cu neputinţă de înfrânat, când mai e susţinută şi de bogăţie. (Plutarchus)
La mânie nimic nu este mai potrivit ca tăcerea. (Sapho)
Adesea ceea ce se dă este neînsemnat, (dar) ceea ce rezultă de acolo este mare. (Seneca)
El nu ia totul în rău, nici nu caută pe cine să învinuiască de o întâmplare şi greşelile oamenilor le atribuie mai degrabă soartei. Nu răstălmăceşte vorbele nici privirile: tot ce se întâmplă, el atenuează, dându-i o interpretare binevoitoare. (Seneca)
Cel mai puternic leac împotriva mâniei este amânarea. (Seneca)
Când se poate apela la violenţă, nu mai e nevoie de nici un proces. (Thucydide)
Cei care distrug fericirea altora în folosul propriu sunt diavoli în chip de om; dar cei care distrug fără folos fericirea altora nu mai ştim cum să-i numim. (Bhartrhari)
Cine nu rosteşte vorbe de ocară, nici nu pune pe altul să spună, cine, atunci când e lovit nu loveşte la rândul său, nici nu pune să lovească, cine nu vrea să ucidă chiar şi pe un ticălos, pe acela îl doresc zeii să vină la ei. (Bohtlingk)
Şi unui duşman, când vine în casă, trebuie să i se dea ospitalitatea obişnuită; copacul nu refuză umbra sa nici celui care vine să-l taie. (Hitopadeca)
Cei buni au milă chiar şi de fiinţele rele; luna nu-şi opreşte lumina (nici chiar) în casa unui paria. (Hitopadeca)
Lumea aceasta aparţine celor blânzi şi celor blânzi le aparţine (şi) lumea cealaltă. (Mahabharata)
Priveşte pe fiecare în tine şi pe tine în fiecare, şi încetează de a vedea (pretutindeni) deosebire! (Mohamudgara)
Cine-şi biruie mânia, acela biruie întreaga lume. (Somadeva)
Cel care se-ntristează când vede fiinţe întristate, sau se bucură la vederea unor fiinţe vesele, acela cunoaşte legea supremă. (Vikramacarita)
Există vreo regulă care poate să te conducă întreaga viaţă? Să iubeşti: ceea ce nu vrei să ţi se întâmple ţie, să nu faci altuia. (Confucius)
Când te răzbuni, te comporţi ca un om care muşcă un câine doar pentru că şi câinele l-a muşcat pe el. (Austin O’Malley)
Cele mai multe rele nu vin de pe afară, / Nu le aduc străinii, ci ni le face toate / Un pământean d-ai noştri , o rudă sau un frate. (Alexandrescu)
Mânia este, fără îndoială un fel de înjosire, după cum apare limpede în slăbiciunea acelora la care domină: copii, femei, bătrâni, bolnavi. (Bacon)
Cel ce se străduie să se răzbune îşi păstrează rănile deschise. (Bacon)
Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior lui. (Fr. Bacon)
De la învinuire la dorinţa de răzbunare nu este decât un pas. (Balzac)
Ura nu calculează, nu cugetă niciodată şi refuză să vorbească limba raţiunii. (Balzac)
Niciodată nu trebuie să te baţi cu un porc în groapa cu nămol; te murdăreşti şi, chiar dacă învingi n-ai nici o satisfacţie pentru că lui îi place. (Cyrus Ching)
Nici un om nu poate transforma un tigru într-un pisoi zdobindu-l. Concilierea nu se realizează cu duritate. Nu poţi ajunge la o cale raţională cu o bombă incendiară. (Franklin Delano Roosvelt, preşedinte SUA, 1882-1945)
Cine nu iubeşte pe nimeni este nevoit să înveţe să linguşească. – avem nevoie de iubire în viaţă sau cel puţin de aparenţa ei. (Goethe)
Marea este la fel de adâncă pe vreme calmă, ca şi pe furtună. (John Donne)
Cel ce-a învins prin forţă/ şi-a învins duşmanul doar pe jumătate. (John Milton)
Războiul este o confruntare care constă în a determina valoarea forţelor morale şi fizice cu ajutorul acestora din urmă. (Karl von Clausewitz)
Nu întuneca cerul altora cu supărarea ta. (N. Iorga)
Când urăşti pe cineva este ca şi cum ai înghiţi otravă ca să-ţi moară duşmanul. (Malachy McCourt)
Mânia este ca focul: nu se poate stinge decât atunci când e scânteie. După aceea e târziu. (Papini)
O diplomaţie adâncă trebuie adesea să ia înfăţişarea celei mai extreme simplităţi, după cum uneori curajul se înfăţişează sub aparenţa unei timidităţi modeste. (Scott)
A înţelege tot, înseamnă a ierta tot. (Stael)
Fiecare lucru are două toarte: una prin care este uşor de purtat, alta prin care este greu de purtat. Dacă fratele tău îţi face nedreptate, nu considera în acest caz că te-a nedreptăţit, căci aceasta este toarta prin care lucrul este greu de susţinut. Mai degrabă gândeşte că-ţi este frate, că aţi fost crescuţi împreună; astfel vei apuca răul de toarta de care poate fi uşor de purtat. (Epictet)